Author Archives: Nihil

  • 0

Efectele violenței domestice asupra copiilor

Category:Violenta domestica

Numeroși copii expuși violenței, în propriile cămine, sunt de asemenea victime ale abuzului fizic. Copiii care asistă la violență domestică sau sunt ei înșiși victime ale abuzului, sunt expuși unui risc sporit de a se confrunta pe termen lung cu probleme de sănătate fizică sau mentală. Copiii care asistă la violența domestică între părinți sunt mai predispuși la violență în viitoarele lor relații. Dacă sunteți un părinte care trăiește experiența abuzului, s-au putea să aveți dificultăți în a ști cum să vă protejați copilul.

Care sunt efectele pe termen scurt ale violenței domestice sau ale abuzului asupra copiilor?

Copiii din căminele în care unul dintre părinți este abuzat se pot simți înspăimântați și anxioși. Ar putea fi mereu în gardă, întrebându-se când va surveni următorul eveniment violent. Aceasta îi poate determina să reacționeze în moduri diferite, în funcție de vârstă:

  • Copiii de grădiniță 

Copiii de vârstă fragedă care asistă la violență între partenerii intimi pot relua ceea ce făceau la o vârstă și mai fragedă, cum ar fi udatul patului, sugerea degetului, intensificarea plânsului și a scâncetelor. Pot apărea dificultăți în a adormi sau a se menține treji; pot manifesta simptome de teroare, precum balbismul sau ascunderea; de asemenea, pot manifesta simptome de anxietate severă la separare.

  • Copiii de vârstă școlară 

Copiii din această categorie de vârstă se pot simți vinovați pentru abuz, imputându-și-l lor înșile. Violența domestică și abuzul prejudiciază stima de sine a copiilor. Aceștia s-ar putea să nu participe în activități școlare sau să nu obțină note bune, având mai puțini prieteni decât ceilalți și atrăgându-și mai des necazuri. Totodată, s-ar putea să sufere de numeroase dureri de cap și de stomac.

  • Adolescenții

Adolescenții care asistă la abuz se pot manifesta în moduri violente, cum ar fi conflictele cu membrii familiei sau chiulul de la școală. De asemenea, se pot angaja în comportamente riscante, cum ar fi sexul neprotejat sau alcoolul și drogurile. Este posibil să aibă o stimă de sine scăzută și să se confrunte cu dificultăți în a-și face prieteni. Ar putea declanșa certuri ori bătăi, sau încerca să-i intimideze pe ceilalți; și sunt mai predispuși la probleme cu legea. Acest tip de comportament este mai frecvent la adolescenții care sunt abuzați decât la adolescente. Fetele sunt mai susceptibile de a fi retrase și a suferi de depresie.

Care sunt efectele pe termen lung ale violenței domestice sau ale abuzului asupra copiilor?

Peste 15 milioane de copii de pe teritoriul Statelor Unite trăiesc în cămine unde violența domestică a survenit cel puțin o singură dată. Acești copii sunt expuși unui mare pericol de a repeta acest ciclu, la vârsta adultă, fie intrând în relații abuzive, fie devenind ei înșiși agresori. De exemplu, un băiat care își vede mama abuzată este de zece ori mai predispus să-și abuzeze partenera, la vârsta adultă. O fată care crește într-un cămin unde tatăl îi abuzează mama este de peste șase ori mai predispusă la abuz sexual decât o fată care crește într-un cămin neabuziv.

Copiii care sunt martori sau victime ale abuzului emoțional, fizic sau sexual sunt expuși unui mare risc de a suferi probleme de sănătate, la vârsta adultă. Acestea pot include tulburări mentale, precum depresia și anxietatea. Ele pot de asemenea include diabetul, obezitatea, bolile de inimă, stima de sine scăzută și alte probleme.

Copiii pot fi recuperați după ce au suferit sau au asistat la violență domestică ori abuz?

Fiecare copil reacționează diferit la abuz și traumă. Unii copii sunt mai rezilienți, iar alții sunt mai sensibili. Gradul de succes al unui copil în recuperarea din abuz ori traumă depinde de mai mulți factori, inclusiv de:

  • Un sistem sigur de sprijin ori bune relații cu adulți demni de încredere
  • Stimă de sine ridicată
  • Prietenii sănătoase

Deși copiii nu vor uita, probabil, niciodată ceea ce au văzut sau au trăit în cursul abuzului, ei pot asimila modalități sănătoase de a face față propriilor emoții și amintiri, pe măsură ce se maturizează. Cu cât mai repede primește un copil ajutor, cu atât mai mari sunt șansele sale de a deveni un adult sănătos din punct de vedere mental și fizic.

Cum îmi pot ajuta copilul să se recupereze după ce a suferit sau a asistat la violență domestică?

Vă puteți sprijini copiii prin:

  • A-i ajuta să se simtă în siguranță. Copiii care îndură sau asistă la violență domestică au nevoie să se simtă în siguranță. Luați în considerare dacă nu cumva părăsirea relației abuzive v-ar putea ajuta copilul să se simtă mai în siguranță. Vorbiți-i copilului despre importanța relațiilor sănătoase.
  • A le vorbi despre temerile lor. Spuneți-le că nu este vina lor sau vina dumneavoastră. Aprofundați cum să ascultați și să vorbiți cu copilul dumneavoastră despre violența domestică (linkul este extern) (PDF, 229 KB).
  • A le vorbi despre relații sănătoase. Ajutați-i să învețe din experiența abuzivă, vorbindu-le despre ceea ce constituie și ceea ce nu constituie relații sănătoase. Aceasta îi va ajuta să cunoască ce anume este sănătos, atunci când vor începe propriile relații romantice.
  • A le vorbi despre granițe. Informați-vă copilul că nimeni nu are dreptul să-l atingă ori să-i provoace o senzație de disconfort, inclusiv membrii familiei, profesorii, antrenorii sau alte figuri autoritare. De asemenea, explicați-i copilului dumneavoastră că nici el sau ea nu are dreptul să atingă trupul altei persoane, iar dacă cineva îi spune să înceteze, atunci să facă acest lucru imediat.
  • A-i ajuta să găsească un sistem sigur de sprijin. Pe lângă un părinte, acesta poate fi un consilier școlar, un terapeut sau un alt adult demn de încredere care poate oferi sprijin permanent. Ar trebui să știți, referitor la consilierii școlari, că sunt obligați să raporteze violența domestică ori abuzul, dacă există vreo suspiciune.
  • A le oferi ajutor specializat. Terapia cognitiv-comportamentală (CBT) este un tip de terapie conversațională ori consiliere, care poate funcționa cel mai bine pentru copiii care au trăit experiența violenței sau a abuzului. CBT este utilă îndeosebi pentru copiii care suferă de anxietate sau de alte probleme de sănătate mentală, ca rezultat al traumei. Pe parcursul CBT, un terapeut va lucra cu copilul dumneavoastră, pentru a-i converti gândurile negative într-unele pozitive. Terapeutul vă poate de asemenea ajuta copilul să facă față stresului.

Doctorul dumneavoastră vă poate recomanda un medic specialist în sănătate mentală care lucrează cu copiii ce au fost expuși violenței sau abuzului. Numeroase adăposturi și organizații împotriva violenței domestice au de asemenea grupuri de sprijin pentru copii. Aceste grupuri pot veni în întâmpinarea copiilor, asigurându-i că nu sunt singuri și ajutându-i să-și proceseze experiențele într-un loc lipsit de prejudecăți.

Oare este mai bine să rămân într-o relație abuzivă decât să-mi cresc copiii ca părinte singur?

Copiilor le priește cel mai bine într-un mediu sigur, stabil, plin de iubire, indiferent dacă este mono- sau biparental. Ați putea crede, referitor la copii, că nu vor fi afectați negativ de abuz dacă nu-l văd în plină desfășurare. Dar copiii pot auzi abuzul, cum ar fi țipetele și sunetele lovirii. Totodată, ei pot percepe tensiunea și spaima. Chiar dacă nu văd propriu-zis abuzul asupra dumneavoastră, copiii pot fi afectați negativ de violența despre care știu că se produce.

În cazul în care decideți să părăsiți o relație abuzivă, s-ar putea să vă ajutați astfel copiii să se simtă mai în siguranță și să devină mai puțin predispuși la tolerarea abuzului, pe măsură ce cresc. Dacă decideți să nu plecați, puteți totuși face demersuri pentru a vă proteja copiii și pe dumneavoastră însevă.

Cum să procedez pentru ca, atât eu însămi, cât și copiii mei să fim în siguranță chiar în clipa de față, dacă nu sunt pregătită să părăsesc un agresor?

Propria siguranță și siguranța copiilor dumneavoastră sunt prioritare. Dacă nu sunteți încă dispusă ori pregătită să părăsiți o relație abuzivă, puteți face demersuri pentru a vă ajuta pe dumneavoastră însevă și copiii chiar acum, prin:

În cazul în care vă gândiți să părăsiți o relație abuzivă, poate ar fi mai bine să păstrați tăcerea în această privință, față de copiii dumneavoastră. Copiii de vârstă fragedă nu pot fi în măsură să păstreze un secret față de un adult din viața lor. Copiii pot scăpa o informație despre planul dumneavoastră de plecare, fără să-și dea seama. Dacă este cumva periculos ca un partener abuziv să afle înainte de vremea potrivită că plănuiți să plecați, vorbiți numai cu adulți demni de încredere despre planul dumneavoastră. Este mai bine pentru dumneavoastră și pentru copii să fiți fizic în siguranță, decât să știe înainte de vreme că veți pleca.

Traducere și adaptare a articolului „Effects of domestic violence on children” de pe site-ul: https://www.womenshealth.gov/relationships-and-safety/domestic-violence/effects-domestic-violence-children


Comentarii recente

    Doneaza prin EuPlatesc.ro